Pentru că stilul vestimentar al unui bărbat nu se învârte întotdeauna în jurul costumului, am pregătit câteva ținute casual pentru timpul tău liber și pentru alte ocazii.
Tricoul polo camuflaj și jacheta casual
În această ținută am ales două piese speciale care vor fi întotdeauna catalogate drept articole casual. Să le luăm pe rând. Din punct de vedere al eleganței, tricoul polo este situat între cel normal și o cămașă. Dar datorită acestui imprimeu, tricoul polo trece spre granița dinspre zona casual.
Jacheta casual poate fi înlocuitorul sacoului sau al unei veste, în special în momentele răcoroase ale zilei, precum dimineața și seara. Această jachetă o mai poți găsi sub denumirea de field jachet sau M65. Nuanța ei este una permisibilă care se potrivește cu majoritatea culorilor. Îți poți da seama de acest lucru prin contrastul cu diverse nuanțe de albastru care se pot vedea în fotografia de mai jos.
Pantaloni, tricou și jachetă Tommy Hilfiger, Cravată The Urban Ties, brățări Sogni, pantofi O`Quirey Promenada Mall, nivel -1, pălărie Hatson.
Hanoracul cu dungi orizontale
O ținută poate fi ușor transformată într-una lejeră sau casual cu ajutorul unui articol vestimentar și a câtorva artificii. În cazul de față ai nevoie de un hanorac care va face toată treaba în locul tău. Artificiile folosite sunt rularea mânecilor și a manșetelor, dar și lăsarea nodului de cravată.
Pantaloni, cămașă în dungi și hanorac Tommy Hilfiger, Cravată The Urban Ties, brățări și lanț Sogni.
Ținute casual cu bluza sport cu fermoar
Această bluză este asemănătoare cu hanoracul de mai sus. De fapt, singurul element care face diferența dintre cele două este gluga. De fiecare dată când construiesc o ținută îmi place să arăt detalii. Vei observa o ușoară asemănare între dungile de pe manșetă și culoarea cămășii.
Pantaloni, tricou și jachetă Tommy Hilfiger, Cravată The Urban Ties, brățări Sogni,
Ținute casual cu dungi orizontale
Personal, aș purta această bluză cu dungi orizontale doar la sfârșit de săptămână.
Pantaloni, cămașă și bluză în dungi Tommy Hilfiger, brățări și lanț Sogni.
Piesele din colecția Tommy Hilfiger Men Sportswear SS15 se găsesc în magazinele din România aflate în București (Băneasa Shopping City, Promenada Mall, Afi Palace Cotroceni, Bucuresti Mall, Plaza România), în Cluj-Napoca (Iulius Mall), în Timișoara (Iulius Mall) și în Iași (Palas Mall).
Pantofii pe care-i porți în pozele 2,3,4 au o denumire anume?
Gluga de la hanorac nu intră în contrast nepotrivit cu cravata? (fără supărare, vreau doar să înțeleg).