Majoritatea suntem prinşi cu problemele zilnice şi din păcate ceea ce punem pe noi nu primeşte o atenţie suficient de mare din partea noastră. Sau efectiv nu ştim cum să purtăm unele articole vestimentare.
Debenhams şi StilMasculin îţi provoacă creativitatea, contra unui voucher în valoare de 200 de lei, mai multe detalii în rândurile de mai jos.
Câştigă de la Debenhams un voucher de 200 de lei
Pentru a avea inpiraţie ţi-am pregătit câteva ţinute cu un pulover în V de un portocaliu roşiatic.
Acest pulover este excelent pentru a păstra o ţinută casual sau pentru a scădea din formalitatea unei ţinute. Am rulat mânecile cămaşăii şi al puloverului pentru că a dat puţin căldura în momentul în care am făcut fotografia. Dar nu a fost suficient de cald pentru a renunţa la el. L-am asortat cu nuanţe simple fără a complica lucrurile. O cămaşa albastră, pantaloni bleumarin şi pantofi maro ar trebui să fie prezente în orice garderobă. Restul accesoriilor le poţi alege după bunul tău plac.
Îmi place să port culoare, asa că am „complicat” puţin lucrurile şi am trecut la un alt nivel. Portocaliul îmi dă impresia că este o nuanţă versatilă, dar asta probabil că şi datorită pieselor pe care le am în garderobă. Un sfat pentru începătorul din tine este să asortezi această culoare la nuanţe neutre. Astfel ai o pată de culoare şi ai „echilibrat-o” cu ceva închis. Rezultatul este o ţinută cu care nu vei da greş mai ales că bărbaţii au tendinţa să se îmbrace în nuanţe cenuşii.
Pe lângă culoare, sunt un fan al layering-ului. Ţinuta de mai jos am pregătit-o pentru momentele în care temperaturile sunt puţin mai scăzute. Astfel, pe lângă pulover, am ales sacoul din tweed, pantalonii din flanel şi desert boots. Puloverul în V îşi face loc în multe situaţii. Dacă ai o jachetă din denim sau din piele, eşti invitatul meu să încerci aceste combinaţii.
Ţi-am prezentat câteva exemple din ţinuta mea şi acum este momentul să-ţi demonstrezi creativitarea voucherul în valoare de 200 de lei de la Debenhams.
Mai jos ai două fotografii cu câteva articole din colectia Toamnă-Iarnă 2012/2013 DEBENHAMS. Misiunea ta, este să creezi o ţinută pornind de la puloverul din fotografiile de mai sus şi să-l combini cu piesele de mai jos. De ex: puloverul portocaliu+ pantalonii 8 + camaşa 13 + jacheta 17 este o ţinută. Idea ta, trebuie să mi-o laşi într-un comentariu.
Un pas necesar este să fii fan www.facebook.com/DebenhamsRomania
Pentru a nu supăra pe cineva, fericitul câştigător se va face prin Random.
Concursul se va desfăşura pe o perioadă de două săptămâni începând cu ora 11:00 data 27 octombrie şi se va încheia la ora 11:00 pe 10 noiembrie.
Să recapitulăm:
1) Cu ce ai combina puloverul portocaliu folosindu-te de articolele de mai sus?
2) Un like la pagina de facebook Debenhams
3) Numele cu care ai dat like
4) Câştigătorul se alege cu Random.
5) Premiul este un voucher în valoare de 200 de lei pe care îl poţi folosi în orice magazin Debenhams.
puloverul portocaliu+pantalonii 3+sacoul 15
Puloverul portocaliu + optiunea 3 + optiunea 13 + optiunea 15
Plover portocaliu + 7 + 13 + 15
facebook Susanu Alexandru
Care mai este rolul creativităţii în toată această ecuaţie, dacă într-un final ai fost atât de creativ, pe cât a decis un site precum Random? Cam aiurea organizarea.
În schimb, îmi place foarte mult ţinuta în care porţi pantalonii flanel… cu batista aceea galbenă poate mai discret aranjată.
puloverul + pantalonii 5 + camasa 13 + jacheta 14
Matei Marius
Pulover portocaliu + Optiunea 3 (Pantalonii galbeni) + Optiunea 13 (Camasa) + Optiunea 15 (jacketa) + niste desert boots de culoarea jacketei si o esarfa galbena ar mai completa un pic look-ul.
puloverul portocaliu+ pantalonii 3 + camaşa 11 + jacheta 14
Şuvǎialǎ Andrei
puloverul portocaliu+ pantalonii 3 + camaşa 13 + sacou 15
puloverul portocaliu+ pantalonii 3 + jacheta 12
as vrea sa stiu si eu de unde ai achizitionat acea pereche de pantaloni flannel, sunt foarte interesanti, insa eu nu am vazut pe nicaieri :D
Puloverul + ‘optiunea9’ + ‘optiunea 10’. Like de pe: Dragos Giuglea.
plover portocaliu+pantalon opţiunea 8 + cămaşă 13 + jachetă 15
portocaliu + pantaloni 3 + +camasa 13+jacheta 12
Ţinuta: puloverul portocaliu + pantalonii 2 + camaşa 13 + sacoul 15
Numele cu care am dat like: Cojocaru Alin Ionuţ
pantalonii din optiunea 4 si sacoul din optiunea 15 mi se pare ca fac casa buna cu puloverul. imi pare rau ca nu e posibila o optiune pentru incaltari…
nu ma inscriu pentru concurs. deci atat.
1.As combina puloverul portocaliu cu optiunea 15
3.Bogdan G-m
Am dat like cu numele Enache Mircea
As alege puloverul + pantalonii 2 + pantofii 8 + camasa 13 + sacou 15 :D
Puloverul portocaliu + pantalonii 9 + camasa 13 + jacheta 12.
Numele cu care am dat like: Ionut Morovan
(1) Pulover + camasa 13 + pantalonii 3 + jacheta 15
(3) Nume FB: Alexandru Remus
Puloverul portocaliu l-as asorta cu Optiunea 8
Combinatia mea: puloverul portocaliu+pantaloni optiunea 3+camasa optiunea 13+jacheta optiunea 15! :)
As combina puloverul cu pantalonii galbeni de la optiunea 3 si cu sacoul gri din tweed (daca bine vad) de la optiunea 15.
Am dat like cu numele Alex Cioanca (https://www.facebook.com/allecsc).
Puloverul portocaliu + optiunea 3 + optiunea 13 + optiunea 15
nume facebook : Mișu Jarca
Puloverul portocaliu + pantaloni optiunea 5 + „pantofii” optiunea 8 + camasa optiunea 13 + jacheta optiunea 14 .
Nume facebook : Gavriloae Constantin
puloverul portocaliu + pantaloni 8 + camasa 13 si jacheta 15
*sterge te rog celalalt comentariu
Plover portocaliu/Optiunea 13/Optiunea 3/Optiunea 15
Puloverul portocaliu + optiunea 8 + optiunea 13 + optiunea 15
Puloverul portocaliu + pantaloni optiunea 9 + camasa optiunea 13 + jacheta optiunea 12 .
Nume facebook : Dominte Cristian
puloverul portocaliu + pantalonii 3 + camaşa 13 + sacou 15
Bogdan Chiriac
AS combina puloverul portocaliu cu pantalonii optiunea 3 / camasa optiunea 13 / jacheta optiunea 12
Nume Facebook : Alex Petre
Pulover portocaliu + pantaloni optiunea 1 + jacheta optiunea 12 + camasa optiunea 13
Nume facebook : Cater George Silviu
Pluovarul portocaliu+pantaloni8+optiunea18
Hmm… propun ceva, ce cred eu, simbolizeaza perfect toamna.
Puloverul tau portocaliu + pantalonii 3 + jacheta 15.
Nume de facebook: Adi Diacan
puloverul + pantalonii 5 + camasa 13 + jacheta 14
Adrian Tocaci
puloverul portocaliu + pantalonii 3 + camaşa 13 + sacou 15
Falamas Ovidiu
optiunea13+pulover rosu + optiunea 7 + optiunea 15
Tinuta mea:
Puloverul portocaliu + Camasa 13 + Pantalonii 9 + Sacoul 15
Andrei Prisacariu
Like de pe Facebook: Kovacs Alex
As combina puloverul cu:Optiunea 3+Optiunea 15.
Pulover portocaliu+sacou 15+camasa 13+pantaloni 2
Facebook: mutu robert andrei
Pulover portocaliu + optiunea 3 + optiunea 13 + optiunea 15.
Nume facebook: Sorin Jitaru
Pulover portocaliu + optiunea 3 (patalon galben) + optiunea 13 (camasa) + optiunea 15 (jacheta)
Nume FB: Oancea Simona
Plovar potocaliu+ pantalon 3+ camasa 13+ sacou 15
Pantaloni varianta 8, camasa varianta 13,si pulover protocaliu.
Matei adrian(fb)
Pulover + optiunea 9 + optiunea 18
Facebook: Andrei Alexandru
Puloverul portocaliu il combin cu: optiunea 3 si optiunea 15
Nume facebook : ciobanu andrei
puloverul portocaliu+ pantalonii 6 + camaşa 13 + jacheta 15
pulover + optiunea 9
Adria Scaloppina
Puloverul portocaliu + pantalonii 3 + camaşa 13 + sacou 15
Catalin Marian
Puloverul portocaliu+pantalonii 9 + jacheta 10.
Simion Flavian
puloverul + optiunea 9 + optiunea 10
COSMIN BOANGHES
puloverul portocaliu+pantalonii 3+sacoul 15
Puloverul portocaliu+optiunea 4+optiunea 18
andrei sima
Puloverul portocaliu + optiunea 1 + optiunea 13 + optiunea 15
Facebook: Valentin Stan
pulover + optiunea 1 + optiunea 12.
Am dat like cu: Ronald Borsi
puloverul portocaliu + pantalonii 6+ camasa 13 + jacheta 15
Plover portocaliu + pantalonii 9 + sacoul 15
Facebook: Prodan Tudor
Puloverul portoaliu + pantalonii 3 + jacheta 18
Mihai Iulian Luca
Puloverul portocaliu + pantalonii 2 + camasa 13 + sacoul 15
Like cu:Darie Lucian Gabriel :)
pulover+pantaloni 8 +sacou15
Catalin Chr
facebook: Andrei Angelescu
Puloverul portocaliu + optiunile 3, 13 si 15
Puloverul portocaliu + camasa alba 13+sacou optiunea 15+ pantaloni optiunea 7+jacheta optiunea 17
Facebook: Lăcătuș Daniel
As merge pe Puloverul portocaliu + pantalonii 7 + camasa 13 + sacoul 15.
Nume de facebook Andrei Claudiu
puloverul portocaliu + pantalonii 1 + camaşa 13 + sacoul 15
Cionoiu Stefan Daniel
pulover portocaliu + pantaloni 2 + camasa 13 +jacheta 15
Eu as merge pe pulloverul portocaliu+pantalonii 2+sacoul 15.
Numele de Facebook este: Fiodor Vlad.
Puloverul portocaliu, pantalonii 2, camasa 13 si geaca de piele 10.
Nume facebook: Alex Bullz
Puloverul portocaliu + optiunea 3(pantalonii galbeni)+ optiunea 15. Mi se par culori potrivite pentru toamna. As mai adauga niste desert boots maro, sau o culoare apropiata puloverului si cateva accesorii.
puloverul+optiunea2+optiunea14
BOdnariuc Alexandru
Pulover portocaliu + pantalonii 1 + camasa 13 + jacheta 10.
Numele cu care am dat like: Robert Smigner
puloverul portocaliu + pantalonii 3 + camasa 13 + jacheta 14
Facebook : Myhaytza Mtz
ploverul portocaliu + OPTIUNEA 9 + OPTIUNEA 15
Puloverul portocaliu + Opt 3 + Opt 13 + Opt 17. as mai adauga o brosa, sau un mic ornament de culoarea pantalonilor pentru contrast.
Facebook: Simion Bogdan
Puloverul portocaliu + 13 + 3 + 15
Marius Lupu
PS: Partea cu creativitatea nu are treaba cu alegerea aleatoriu a castigatorului. Trebuia ca in prima faza sa scapi, sa spunem, de cei care nu au stiut sa asorteze cat de cat, dar si aici e o problema … nu prea poti da gres din cauza numarul de elemente prezenate. Ar mai trebui sa adaugi si esarfe, pantofi, etc.
Tinuta ta, ultima, imi place, tine-o tot asa.
Puloverul + optiunea 8 + optiunea 15
Marian Catalin
Nume FB: Sacalean Andrei
Pulover+2+12
puloverul portocaliu + pantalonii 3 + camaşa 13 + jacheta 15
nume like: Dan Lazar
Puloverul portocaliu + pantalonii 5 + camaşa 17 + jacheta 16
Marius Nicolae Toader
Puloverul portocaliu + optiunea 8 + optiunea 13 + optiunea 15
Tutunaru Radu
pulover portocaliu+pantaloni9+camasa13+sacou5
Bornaz Iulian
Pulover + optiunea 3 + optiunea 10
Dani Marian
puloverul + optiunea 9 + optiunea 13 + optinea 15
Ploverul portocaliu +optiunea 3
Tica Cristina
l-as combina cu pantalonii de la optiunea 5 si sacoul de la optiunea 15
am dat like cu numele Daniel Dragomir
puloverul portocaliu + optiunea 3 + optiunea 17
Numele e Cosmin Constantin ,iar adresa http://www.facebook.com/cosminnimsoccosminnimsoc
puloverul portocaliu + pantalonii 4 + camasa 13 + jacheta 11
facebook Dumea Alex
Puloverul portocaliu +optiunea 5 +optiunea 13(casama) +optiunea 15(camsa)
Torocica Fishhuu!!
Puloverul portocaliu + pantalonii Optiunea 7 + jacheta Optiunea 12
Am dat like la Debenhams Romania de pe Facebook Link https://www.facebook.com/victor.stapanul
Good luck ya’ll
pulover + pantaloni optiunea 5+ camasa 13 si jacheta 14
am dat like cu numele Bogdan Antonio Baroiu
1) Optiunea 3, ca pantalon + optiunea 13
2) Da
3) Ovidiu Alexandru Tănase
As asorta puloverul portocaliu cu : optiunea 8 + optiunea 15
Adresa catre profilul meu pe facebook este : https://www.facebook.com/ionut.vacarescu
il combin cu pantalonii 8 si sacoul 15
dat like cu numele silviu baroiu
puloverul portocaliu + pantaloni 3 + camasa 13 si jacheta 15
Puloverul portocaliu + pantalonii 3+ sacou 15 (curea+pantofi maro , iar la camasa nu pot decide , ceva in carouri , cravata , ciorapi colorati) ORLANDO MARIUS
puloverul portocaliu + optiunea 3 (fara ‘chestiile’ alea care le are tipu’n picioare) + optiunea 15
facebook – Mark David
:)
Puloverul cu optiunea 8 si 14 deoarece culorile sunt mai apropiate, e o tinuta asortata mai placuta privirii.
Puloverul portocaliu+ optiunea 3 + optunea 15 ;)
1. Puloverul portocaliu + optiunea 1 + optiunea 10
2. FB: Andrei Marin
1. Puloverul portocaliu + optiunea 6 + optiunea 13 + optiunea 15
2. FB: Marian Mihai
Puloverul portocaliu + optiunea 1 + optiunea 13 + optiunea 14
FB: Wilhelm Velter
puloverul portocaliu +optiunea 1+optiunea 15 facebook mircea dan
Puloverul portocaliu+ pantaloni optiunea 9+ optiunea 10
Buna ziua.Va propun tinuta alcatuita din:
puloverul portocaliu+camasa11+jacheta11
Am dat like cu numele Stratulat Neculai
Puloverul portocaliu + pantalonii 9 + camasa 13 +sacoul 15.
https://www.facebook.com/alex.ion.alex
As combina puloverul + pantaloni optiunea 3 + camasa optiunea 13 + sacou optiunea 15
nume: Gavriluţă Iulian
puloverul portocaliu + pantalonii 3 + camasa 13 + sacoul 15
facebook Codrin Onica
Like cu numele Calin Faja
optiunea 3 cu optiunea 15
puloverul portocaliu + Pantofii din 8 + pantalonii din 7 + sacoul din 15
Facebook : CRistee DeliriQue ( Chris )
Puloverul portocaliu+pantalonii optiunea 9+camasa optiunea13+sacoul cu optiunea numarul 15
Iftimie Iulian
Pulover+optiunea8+optiunea13.
Dragan Rares
3 + camasa 11 + 15
pantaloni 9 + camasa 13 + incaltaminte 8
facebook: Andu Swami
pantofii si pantalonii din optiunea 1 + camasa din optiunea 13 + puloverul + jecheta din optiunea 11; FB: Alexandru-Cornel Pop
pulover portocaliu, optiunea 3, optiunea 15
Puloverul portocaliu+pantalonii optiunea 9 , camasa 13 , sacoul 15
Plover portocaliu + optiunea 9 + optiunea 13 + optiunea 18
Alver Azis
Pulover portocaliu + optiunea 1+ optiunea 15
Puloverul portocaliu + optiunea 3 + optiunea 13 + optiunea 15
puloverul portocaliu+ pantalonii 9+ camaşa 13 + jacheta 12
Pulover portocaliu rosiatic + Optiune 7 + optiune 13 + optiune 15
puloverul portocaliu+ pantalonii 3 + camaşa 13 + sacoul 15
Blajut Emanuel
pulover portocaliu + optiunea 5 + optiunea 13 + optiunea 11
laci, iti dau un mic pont pentru concurs.
Incearca sa faci in asa fel incat voucher-ul sa fie valabil doar pe numele castigatorului. Asa isi pot face multi 50 conturi pe facebook fake si posteaza aici.
E doar un sfat care te va ajuta. Cel putin ultimii care nu si-au postat adresa de fb pun pariu ca e aceeasi persoana.
puloverul portocaliu + optiunea 1+optiunea 13+optiunea 14.
Stahie Catalin
@Johnake Stai linistit ca am totul sub control. Ii depistez rapid pe cei cu multe conturi.
puloverul + pantalonii 5 + camasa 13 + jacheta 14
Angyalosi Ferenc
Pulover portocaliu+ pantaloni 2+ camasa 13+ jacheta 17
Puloverul portocaliu + optiunea 1 + optiunea 10
puloverul portocaliu + optiunea 9 + optiunea 13 + optiunea 15
Concursul s-a incheiat. Peste cateva zile vom alege castigatorul.
Bafta.
puloverul portocaliu + pantaloni 9 + camasa 13 + jacheta 12