Luis Enrique - un exemplu și în vestimentație

Luis Enrique este un fost jucător de fotbal spaniol, actual antrenor al clubului FC Barcelona, club pentru care a și activat. Până să ajungă la catalani, Enrique a mai trecut și pe la alte cluburi, ultimul fiind chiar cel cu care barcelonienii au cea mai mare rivalitate, Real Madrid. Acest lucru, dar și faptul că a avut peste 250 de meciuri jucate în total la două dintre cele mai mari cluburi în care a marcat nu mai puțin de 75 de goluri îl fac un fost jucător remarcabil. De altfel, foarte mulți îl considerau la vremea respectivă un jucător versatil tocmai pentru faptul că juca pe orice post, înafara celui de fundaș sau portar.

Luis Enrique – un exemplu și în vestimentație

În privința stilului său vestimentar, ne încântă faptul că nu refuză să aibă grijă de imaginea sa într-un loc în care multe alte persoane cu aceeași funcție se afișează în trening: marginea terenului. Nu pare genul îndrăzneț din punct de vedere coloristic, dar ne arată de fiecare dată cum costumul negru sau bleumarin și cravata slim sunt acea combinație simplă și de bun gust care nu își pierde niciodată valoarea, combinație care vine perfect în concordanță cu părul său brunet.

Nu este prima dată când un antrenor de fotbal de la Barcelona ne arată că imaginea contează chiar și când ești pe marginea terenului, lângă banca de rezerve. Fost antrenor la echipa catalană, Pep Guardiola este un adevărat style icon printre antrenorii de fotbal.

Dacă ar fi să facem o comparație între cei doi, am putea observa faptul că Luis Enrique nu este chiar atât de complex în ceea ce privește combinațiile de culori sau de piese, în timp ce pe Guardiola ni-l putem aminti de multe ori în pulover în V sau în Pulover în V cu sacou peste. La fel stau lucrurile și în privința culorilor: Guardiola pare să aibă în garderoba sa o paletă de culori mai lărgită decât Enrique.

Mai jos ai o mică galerie cu câteva ținute de ale lui:

Niciunul dintre cele două lucruri, că alege doar ținute simple și combinații clasice de culori nu trebuie luate ca și minusuri, atât timp cât ceea ce face poate fi un exemplu pentru ceilalți.

Un aspect în privința căruia putem spune că este îndrăzneț sunt sneakersii pe care îi poartă la costum.

Așadar, tu ce antrenori de fotbal pricepuți la vestimentație mai știi?

Related Posts

One thought on “Luis Enrique – un exemplu și în vestimentație

  1. Vlad Tișe spune:

    Nuno Espirito Santo de la Valencia C.F. este un alt exemplu de antrenor cu stil vestimentar interesant.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.