Utilități Neștiute A Pantofilor De Condus Care Îți Protejează Ceilalți Pantofi

Din ce în ce mai mulți optează de utilitățile pantofilor de condus pentru cei care aleg mașina în locul folosirii transportului în comun, pentru că de cele mai multe ori este important pentru persoanele respective locul în care trebuie să ajungă, neglijând procesul de condus. Acesta nu este un lucru rău, fiecare își setează prioritățile după propriile preferințe. O să afli însă din acest articol cum puțină atenție la pantofii pe care îi purtăm când conducem ar putea lungi durata de viață a celorlalți pantofi pe care îi avem în garderobă.

Utilități neștiute a pantofilor de condus

Dacă ai permis de conducere, probabil știi că există un disconfort când vine vorba de apăsarea pedalelor, în special când schimbarea deasă a vitezei este necesară. Astfel, din lene, avem tendința de a ne menține călcâiul jos, sprijinind întreg piciorul pe el. Repet, din lene, pentru că normal ar fi ca frâna să fie apăsată tot timpul cu piciorul în aer.

Uite așa, nu puțini bărbați au realizat că acesta este motivul pentru care femeilor nu le este chiar așa greu să se urce la volan când poartă tocuri, tocmi pentru că în situația respectivă tocul e foarte comod, ajutând la sprijinirea piciorului.

De aceea, dacă obișnuiești să porți foarte des pantofi normali în timp ce conduci vei ajunge să constați că vor avea călcâiul foarte uzat sau în unele situații, stricat de tot. Asta se datorează presiunii exercitate pe acel punct și frecării care are loc cu covorul de sub pedale, dar aici intervine și poziția picioarelor pe care o ai când conduci.

Care este, de fapt, utilitatea pantofilor de condus?

Simplu. Cei care i-au fabricat s-au gândit și la acest aspect, și din acest motiv pantofii au talpa continuată peste călcâi, după cum poți vedea și în poza de mai jos.

Capture
Utilități neștiute a pantofilor de condus

Acesta este răspunsul la întrebarea pe care mulți dintre noi ne-am pus-o cel puțin odată: De ce au acei pantofi talpa peste călcâi?

Bineînțeles, soluția nu este să purtăm pantofii de condus indiferent de ce ținută adoptăm, doar pentru că activitățile din ziua respectivă implică și condusul, dar cel puțin la drumurile lungi este indicat să îi încălțăm.

Tu cât de des porți pantofii de condus în activitatea ta de șofer?

sursa foto: aici, aici

Related Posts

3 thoughts on “Utilități neștiute a pantofilor de condus

  1. Razvan spune:

    Sunt de parere ca orice barbat ar trebui sa aiba in masina o astfel de pereche de pantofi. Fiind foarte comod sa ii schimbi cu cei pe care ii porti atunci cand te urci in masina. Bun articolul.

    1. Tudor Costinas spune:

      Bună idee, Răzvan. Ar dura mai puțin de un minut să îi schimbi cu ceilalți.

  2. Alx spune:

    Frâna se apasă cu piciorul drept, care de obicei e pe accelerație. Deci cum naiba motivul găsit de autor este „lenea”?
    Cine a scris articolul sigur n-a condus până acum

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *